EUFORÍE, euforii, s.f. Stare care se manifestă printr-o senzaţie de bună dispoziţie exagerată, de optimism nemotivat şi care apare în unele boli nervoase sau este provocată de unele substanţe narcotice; p. ext. beatitudine. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorie.

euforíe s. f. (sil. e-u-), art. euforía, g.-d. art. euforíei; pl. euforíi, art. euforíile

EUFORÍ//E ~i f. 1) Stare de bună dispoziţie exagerată, provocată de folosirea excesivă a băuturilor alcoolice, de unele substanţe narcotice sau care apare la unele boli psihice. 2) Stare de fericire deplină; beatitudine; extaz. [G.-D. euforiei; Sil. e-u-] /<fr. euphorie, gr. euphoria

EUFORÍE s.f. 1. (Liv.) Stare de fericire, de beatitudine. 2. (Med.) Falsă senzaţie de fericire, manifestată ca simptom al unor boli nervoase sau provocată de substanţe narcotice. [< fr. euphorie, cf. gr. euphoria < eu – bine, phorein – a se simţi].