EXTÁZ, extaze, s.n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, scăderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinaţii etc., care apare sub influenţa unor ritualuri şi practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe şi de exaltare mintală, este lipsit de senzaţii şi incapabil de mişcări voluntare. 2. Admiraţie profundă, neţărmurită; adoraţie, veneraţie. – Din fr. extase.

EXTÁZ s. v. adoraţie.

extáz s. n., pl. extáze/extázuri

EXTÁZ ~e n. 1) Stare psihică de mare intensitate caracterizată prin slăbirea contactului cu lumea exterioară. 2) fig. Stare de fericire deplină; beatitudine; euforie. /<fr. extase, lat. extasis

EXTÁZ s.n. 1. Stare emoţională de exaltare, care se naşte din contemplarea aprofundată a unor lucruri extraordinare şi în care toate preocupările şi sentimentele dispar în faţa unui singur sentiment dominant de admiraţie. ♦ Stare nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzaţii. 2. Admiraţie neţărmurită; adoraţie. [Pl. -ze, var. estaz s.n. / < fr. extase, cf. gr. ekstasis – încântare].