FÂNTẤNĂ, fântâni, s.f. 1. Construcţie alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereţii pietruiţi) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă şi care serveşte la alimentarea curentă cu apă în mediul rural; puţ. ♢ Expr. A căra apă la fântână = a întreprinde o acţiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcţie de zid, de piatră etc. care adăposteşte o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. şi: (rar) fântâne] – Lat. fontana.

FÂNTÂNĂ s. 1. apă, puţ, (reg.) bunar, (înv.) cişmea. (Du-te la ~ şi adu o găleată plină.) 2. fântână (arteziană, ţâşnitoare) v. arteziană.

FÂNTÂNĂ s. v. izvor, obârşie.

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

FÂNTÂN//Ă ~i f. Construcţie alcătuită dintr-o groapă săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă, care serveşte pentru alimentarea cu apă potabilă. [G.-D. fântânii] /<lat. fontana

fântână, fântâni, s.f. 1. (înv.) apă care izvorăşte, izvor. 2. (reg.) hogeac, ochiul-podului, uroaie, marchioţă, fumar, băgeagă, cucuvaie, cucumea, cubea.