FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s.m. şi f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător.

făcătór s. m., adj. m., pl. făcătóri; f. sg. şi pl. făcătoáre, g.-d. sg. art. făcătoárei

FĂCĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival rar (despre persoane) Care face, realizează ceva. ♢ ~ de bine binefăcător. ~ de rău răufăcător. /a face + suf. ~ător