FÁŢĂ, feţe, s.f. I. 1. Partea anterioară a capului omului şi a unor animale; chip, figură. ♢ Loc. adj. Din faţă = care se află înainte. De faţă = care se află prezent; care aparţine prezentului. ♢ Loc. adv. În faţă = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din faţă = dinainte. De faţă = în prezenţa cuiva. Pe faţă = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Faţă în faţă = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ♢ Loc. prep. În faţa (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din faţa = dinaintea (cuiva sau a ceva). De faţă cu... = în prezenţa... Faţă cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce priveşte; b) pentru; c) având în vedere. ♢ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) faţă = (în superstiţii) a-i merge (cuiva) bine. A fi de faţă = a fi prezent, a asista. A scăpa cu faţa curată = a scăpa cu bine dintr-o situaţie dificilă. A face faţă (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) faţă (sau faţă în faţă) = a confrunta; a compara. A (se) da pe faţă = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-şi întoarce faţa (de la...) = a nu mai vrea să ştie de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din faţă = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două feţe = om ipocrit, făţarnic. A-i prinde (pe cineva) la faţă = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feţei (I 1); mină, fizionomie. ♢ Expr. A schimba (sau a face) feţe(-feţe) = a) a-şi schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, ruşine etc.); b) a se simţi foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situaţii neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-şi schimba reflexele, culorile. A prinde faţă = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc şi a unor animale. Au căzut cu faţa la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om“ sau „pământeană“) Om. 4. Persoană, personaj. Feţe simandicoase. ♢ Faţă bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafeţele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafaţă (în special a pământului, a apei). ♢ Expr. La faţa locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfăţişare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii şi mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ♢ Expr. A-i ieşi (unei pânze, unei stofe) faţa (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ♢ Expr. A da faţă (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei ţesături (în opoziţie cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Faţă de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Faţă de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. şi pop.) Pagină. 8. Faţadă. 9. (În sintagma) Faţa dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

FẤŢĂ, fâţe, s.f. 1. (Reg.) Nume dat speciilor de peşte mic (care înoată repede). 2. (Fam.) Femeie care se fâţâie. – Din fâţâi (derivat regresiv).

FÁTĂ, fete, s.f. 1. Persoană de sex feminin, nemăritată. ♢ Fată în casă = fată (tânără) angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrână = fată trecută de vârsta de măritat şi care a rămas necăsătorită. ♦ Fecioară, virgină. 2. (În raport cu părinţii) Fiică. – Lat. feta.

FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naşte, a face pui. – Lat. fetare.

Faţă ≠ spate

FÂŢĂ s. v. baboi.

FÂŢĂ s. v. fufă, plevuşcă, zvârlugă.

FĂTÁ vb. a face, a naşte, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un viţel.)

FÁŢĂ s. v. culoare, masă, personaj, vopsea.

FÁŢĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fízionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. faţadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. faţă de masă = (înv. şi reg.) masă, peşchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. şi Transilv.) măsar, măsăriţă, (Ban.) măsărnică, (Transilv. şi Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfăţişare. 13. învelitoare, (prin Transilv. şi Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieţ. (~ de pernă.) 14. v. suprafaţă.

FÁTĂ s. 1. copilă, (înv. şi reg.) pruncă. (Un grup de ~ete.) 2. v. fecioară. 3. v. fiică.

fátă s. f., g.-d. art. fétei; pl. féte

fáţă s. f., g.-d. art. féţei; pl. féţe

fătá vb., ind. prez. 3 sg. fátă

fâţă s. f., g.-d. art. fâţei; pl. fâţe

A FĂTÁ pers. 3 fátă tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare

FÁŢ//Ă féţe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părţi; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ♢ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafeţele plane ale unui corp geometric. Feţele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ♢ A-şi pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feţei] /<lat. facies

FÁTĂ féte f. 1) Persoană de sex feminin de la naştere până la căsătorie; duduie; domnişoară. ♢ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodăreşti. Părul-fetei plantă de pădure, ce creşte prin crăpăturile stâncilor. Ruşinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispune în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roşie-închisă. Fata-cu-cobiliţă denumire populară a constelaţiei Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinţii săi; fiică. ♢ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta

FÁTA MORGÁNA f. 1) Fenomen optic caracteristic zonelor calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca şi cum s-ar reflecta într-o apă. 2) fig. Iluzie trecătoare. /Cuv. it.

Fata de care m-am indragostit

Fata lui Dumnezeu

fata

faţă

făţá vb. I refl. (reg.) a prinde, a căpăta faţă; a se rumeni.

FATA CU TRECUT DE CACAT, CARE A FOST VIOLATA LA 14 ANI DE 2 BAIETI, SI DUPA ALTE 5 LUNI S-A MAI FUTUT CU UNUL DE 19 ANI...