FANARIÓT, -Ă, fanarioţi, -te, s.m., adj. 1. S.m. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porţii Otomane ori dregător sau domn în ţările româneşti care provenea din această pătură greacă înstărită. ♢ Epoca fanarioţilor = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 şi 1821. 2. Adj. Care aparţine fanarioţilor (1), privitor la fanarioţi; caracteristic fanarioţilor; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.

FANARIÓT adj. fanariotic. (Domniile ~.)

fanariót s. m., adj. m. (sil. -ri-ot), pl. fanarióţi; f. sg. fanariótă, pl. fanarióte

FANARIÓ//T¹ ~tă (~ţi, ~te) ist. Care aparţinea fanarioţilor; caracteristic fanarioţilor. [Sil. -ri-ot] /<nrg. fanariotis

FANARIÓ//T² ~ţi m. 1) Nobil grec, originar din cartierul Fanar din Constantinopol. 2) Dregător sau domn descendent din această pătură. 3) fig. Persoană fără scrupule. [Sil. -ri-ot] /<nrg. fanariotis