FANFÁRĂ, fanfare, s.f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) şi de percuţie. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale). 3. (Înv.) Compoziţie muzicală executată de o fanfară (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.

FANFÁRĂ s. muzică, (rar) capelă. (În parc cânta ~.)

fanfáră s. f., g.-d. art fanfárei; pl. fanfáre

FANFÁR//Ă ~e f. 1) Orchestră constând din interpreţi care cântă la instrumente de suflat şi de percuţie. 2) Piesă muzicală executată de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare

FANFÁRĂ s.f. Formaţie muzicală compusă din instrumente de suflat şi de percuţie. ♦ Muzică compusă pentru instrumente de suflat şi de percuţie; arie executată din instrumente de alamă. [Var. famfară s.f. / < fr. fanfare, it. fanfara].