FANTÓMĂ, fantome, s.f. Fiinţă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni cu imaginaţia tulburată sau pe care o creează fantezia scriitorilor; nălucă, stafie, strigoi, fantasmă, arătare. ♦ Fig. Ceea ce are o existenţă incertă, fictivă, ceea ce (nici) nu există în realitate. ♢ (Adjectival) Guvern fantomă. – Din fr. fantôme.

FANTÓMĂ s. apariţie, arătare, duh, fantasmă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. şi pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurăţenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. şi Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare.

fantómă s. f., g.-d. art. fantómei; pl. fantóme

FANTÓM//Ă ~e f. 1) (în superstiţii) Fiinţă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; nălucă; arătare; vedenie; stafie; spirit; duh. 2) Lucru imaginar care nu are corespondent în realitate. /<fr. fantôme

fantoma , strigoi ,zomby

FANTÓMĂ s.f. 1. Nălucă, stafie; vedenie. 2. (Fig.) Plăsmuire. [Var. fantom s.n. / < fr. fantôme].