FÁRSĂ, farse, s.f. 1. Comedie cu conţinut uşor, în care comicul provine în primul rând din vorbe de spirit şi din situaţii amuzante, uneori burleşti (nu din studiul aprofundat al caracterelor). 2. Faptul de a păcăli pe cineva cu scopul de a se amuza; mijloace folosite în aeest scop; păcăleală, festă. – Din fr. farce.

FÁRSĂ s. festă, ghiduşie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ştrengărie, (pop. şi fam.) renghi, şotie, (reg.) năsărâmbă, păcală, (Ban. şi Transilv.) mişculanţă, (prin Ban. şi Transilv.) şalmă, (prin Transilv.) şăncălănie, (prin Transilv. şi Munt.) şăncălie, (înv.) bosma. (Lasă-te de ~e!)

fársă s. f., g.-d. art. fársei; pl. fárse

FÁRS//Ă ~e f. 1) Piesă comică de proporţii mici, cu un subiect simplu, în care comicul rezultă din vorbe de spirit şi din situaţii amuzante. 2) Faptă prin care este păcălită o persoană; festă; mascaradă. /<fr. farce

FÁRSĂ s.f. 1. Comedie uşoară în care comicul reiese mai ales din situaţii hazlii, bufonerie. 2. Păcăleală, festă. [< fr. farse, it. farsa].