FERICÍRE, fericiri, s.f. Stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină. ♢ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici.

Fericire ≠ nefericire

FERICÍRE s. 1. (livr.) beatitudine, (înv. şi pop.) ferice, (înv.) fericie. (Stare de ~.) 2. noroc, (pop.) norocire. (A dat ~ peste el.)

fericíre s. f., g.-d. art. fericírii; pl. fericíri

FERICÍR//E ~i f. 1) Stare de mulţumire sufletească deplină. 2) Stare de satisfacţie deplină. ♢ Din ~ datorită unei împrejurări favorabile. [Art. fericirea; G.-D. fericirii] /v. a ferici

fericire,bucurie,mersi

fericire,bucurie,mersi