FIÉRE s.f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă¹. ♢ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violenţă). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Şi în sintagma băşica fierii) Vezicula biliară. ♢ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamântului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roşietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuşti tropicali şi mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari şi flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).

Fiere ≠ miere

FIÉRE s. 1. v. bilă. 2. v. veziculă biliară. 3. (BOT.) fierea-pământului (Centaurium umbellatum sau Erithraea minus) = potroacă, ţintaură, (reg.) cintoaie, frigor, frigurică, ghinţură, ghinţurea, potrocea, potrocuţă, scăunel, scânteiuţă, taulă, buruiană-de-friguri, cocoşei-de-grădină (pl.), crucea-pământului, floare-de-friguri, fumărică-bă-şicoasă, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, săfin-dei-de-câmp (pl.).

FIÉRE s. v. crin de pădure, răutate.

fiére s. f. (sil. fie-), g.-d. art. fiérii

FIÉR//E f. 1) Lichid galben-verzui, amar, pe care îl secretă ficatul şi care contribuie la digestie; bilă. ♢ Amar ca ~ea foarte amar. 2) fig. Dispoziţie rea. 3) Veziculă biliară; bilă. [G.-D. fierii; Sil. fie-re] /<lat. fele