FINÉŢE, (2, rar) fineţuri, s.f. 1. Însuşire a ceea ce este fin¹, delicat, plăcut la aspect, foarte subţire sau de foarte bună calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil şi greutatea lui, care indică fineţea (1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal preţios dintr-un aliaj, care exprimă fineţea (1) aliajului. 2. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La pl.; peior.) Rafinament. – Din fr. finesse.

Fineţe ≠ vulgaritate

FINÉŢE s. 1. v. delicateţe. 2. v. distincţie. 3. rafinament, rafinare, subtilitate. (~ nuanţelor stilistice.) 4. v. sensibilitate.

finéţe s. f., art. finéţea, g.-d. finéţi, art. finéţii; (rafinamente) pl. finéţuri

FINÉŢ//E ~uri n. 1) Caracter fin. 2) Calitate superioară. 3) fig. Spirit profund de percepere a realităţii; şlif. /<fr. finesse

FINÉŢE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este fin; delicateţe. 2. (Text.) Raport care se stabileşte între lungimea unui fir şi greutatea lui; (p. ext.) calitate superioară a unui fir, a unei ţesături etc. ♦ Raportul dintre portanţa şi rezistenţa la înaintare a unei aripi sau a unui avion. ♦ Cantitatea de metal preţios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părţi la mie. 3. (Fig.) Subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate. / pl. -ţuri, -ţi, var. fineţă s.f. / < it. finezza, cf. fr. finesse].