FLANC, flancuri, s.n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formaţii sau a unui dispozitiv de luptă. ♢ Loc. adj (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ♢ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părţi laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă şi şold. ♦ Fiecare dintre cele două porţiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porţiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matriţelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

FLANC s. (MIL.) aripă, capăt, coastă, margine, (înv.) corn, mânecă. (~ul drept al frontului.)

flanc s. n., pl. fláncuri

FLANC ~uri n. 1) mil. Fiecare dintre cele două părţi laterale ale unei formaţii sau ale unui dispozitiv de luptă. ~ ul stâng. 2) poligr. Material special din care se fac matriţele de stereotipie. 3) teatru Panou folosit pentru confecţionarea decorurilor. 4) (la oameni şi la animale) Fiecare din cele două părţi laterale ale peretelui abdominal. /<fr. flanc

FLANC¹ s.n. 1. Extremitate, parte laterală a unei formaţii, a unui dispozitiv de luptă; latură. ♢ De flanc = dintr-o parte; în flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Carton special care serveşte la confecţionarea, prin presare, a matriţelor de stereotipie. 3. (Teatru) Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. 4. Partea laterală a unei cute de teren. 5. Fiecare dintre cele două porţiuni laterale ale peretelui abdominal. [< fr. flanc].

FLANC² s.n. v. flan.