FLECÁR, -Ă, flecari, -e, s.m. şi f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri¹; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac¹ + suf. -ar.

Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz

FLECÁR s., adj. clănţău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreţ, vorbă-lungă, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscaş, taclagiu, (pop. şi fam.) farfara, (pop.) gureş, toacă-gură, (înv. şi reg.) spornic, vorbareţ, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareţ, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliţă.

flecár s. m., pl. flecári

FLECÁR ~ă (~i, ~e) şi substantival Care vorbeşte fleacuri; căruia îi place să flecărească; limbut; vorbăreţ. /fleac + suf. ~ar