FRÂNTÚRĂ, frânturi, s.f. 1. Frângere; ceea ce se obţine frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătăţit. ♢ Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită; p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porţiune dintr-un întreg; fracţiune (1). 2. (Pop.) Fractură. 3. (Rar) Spărtură. – Lat. *franctura (=fractura) sau frânt + suf. -ură.

FRÂNTÚRĂ s. v. blenoragie, fractură, gaură, gonoree, ruptură, spărtură.

FRÂNTÚRĂ s. 1. v. bucată. 2. v. fragment.

frântúră s. f., g.-d. art. frântúrii; pl. frântúri

FRÂNTÚR//Ă ~i f. 1) Parte desprinsă în urma frângerii unui obiect. ♢ ~ de limbă a) vorbire confuză, greu de înţeles; b) enunţ conţinând cuvinte greu de rostit. 2) Bucată dintr-un întreg; fragment. ~ de cântec. 3) pop. Fractură a unui os. /<lat. franctura