FRÁGĂ, fragi, s.f. Partea comestibilă a fragului¹ (considerată în mod greşit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos şi roşu pe suprafaţa căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dinţate, cu flori aşezate la subsuoara frunzelor şi cu fructe roşii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom“) Dudă. [Var.: frag s.m.] – Lat. fraga.

FRÁGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiţă.

FRÁGĂ s. v. dudă.

frágă s. f., g.-d. art. frágii; pl. fragi, art. frágile

FRÁGĂ² f. Fructul fragului. /<lat. fraga

FRÁ//GĂ¹ ~gi f. Varietate de viţă de vie, având struguri cu bobiţe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga