FRONTIÉRĂ, frontiere, s.f. Linie naturală sau convenţională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său; graniţă, hotar. [Pr.: -ti-e-. – Var.: (înv.) fruntárie s.f.] – Din fr. frontière.

FRONTIÉRĂ s. graniţă, hotar, limită teritorială, (înv. şi pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.)

frontiéră s. f. (sil. -ţi-e-), g.-d. art. frontiérei; pl. frontiére

FRONTIÉR//Ă ~e f. Linie de demarcaţie naturală sau convenţională care desparte diferite ţări; graniţă; hotar. [G.-D. frontierei; Sil. -ti-e-] /<fr. frontiere

FRONTIÉRĂ s.f. 1. Hotar între state; graniţă. 2. (Mat.) Mulţime de elemente care limitează un domeniu. [Pron. -ti-e-. / < fr. frontière].