FRUMUSÉŢE, (2) frumuseţi, s.f. 1. Însuşirea a ceea ce este frumos. ♢ Loc. adj. De toată frumuseţea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ♢ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“ capătă valoarea superlativului „foarte frumos“) O frumuseţe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséţe s.f.] – Frumos + suf. -eţe.

Frumuseţe ≠ hidoşenie, sluţenie, urâciune, urâţenie

FRUMUSÉŢE s. 1. mândreţe, splendoare, strălucire, (înv. şi reg.) mândrie. (~ peisajului, a unei clădiri.) 2. minunăţie, minune, splendoare, (pop. şi fam.) mândreţe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.)

frumuséţe s. f., art. frumuséţea, g.-d. art. frumuséţii; (obiecte, fapte) pl. frumuséţi, art. frumuséţile

FRUMUSÉŢ//E ~i f. 1) Însuşirea de a fi frumos. 2) Ansamblu de calităţi care desfată privirea sau auzul. [Art. frumuseţea; G.-D. frumuseţii] / frumos + suf. ~eţe