FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă¹; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe fiinţe) A fugi unul după altul. – Fugă¹ + suf. -ări.

FUGĂRÍ vb. 1. a alerga, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.) 2. a hăitui, a urmări, (rar) a prigoni, (înv. şi reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (A ~ armata duşmană până la Vaslui.)

fugărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. fugăreáscă

A SE FUGĂR//Í mă ~ésc intranz. A se urmări în joacă; a fugi unul după altul. /fugă + suf. ~ări

A FUGĂR//Í ~ésc tranz. (fiinţe) 1) A face să fugă, alergând din urmă; a pune pe fugă urmărind; a goni. 2) (fiinţe) A forţa să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a izgoni. /fugă + suf. ~ări