FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din ţigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înţelesul după fr. fumer).

FUMÁ vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ ţigări tari.)

fumá vb., ind. prez. 1 sg. fuméz, 3 sg. şi pl. fumeáză

A FUM//Á ~éz 1. intranz. 1) A inspira pe gură fum de tutun. 2) A practica fumatul; a fi fumător. 2. tranz. (ţigări, ţigarete etc.) A consuma trăgând fumul în plămâni. /<lat. fumare