FURIŞÁ, furişez, vb. I. Refl. şi tranz. A (se) strecura pe nesimţite, pe furiş, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ♢ Loc. adv. Pe furişate = pe furiş. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furişate] – Din furiş.

FURIŞÁ vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. şi reg.) a se şterge, (Transilv.) a se fâştica, (Mold. şi Bucov.) a se şupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se stre-cura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)

furişá vb., ind. prez. 1 sg. furişéz, 3 sg. şi pl. furişeáză, 1 pl. furişăm, perf. s. 3 sg. furişă; conj. prez. 3 furişeáză; ger. furişând

A SE FURIŞ//Á mă ~éz intranz. A trece pe furiş. /Din furiş