FUS¹, (I) fuse, (II) fusuri, s.n. I. 1. Unealtă de tors care serveşte la răsucirea firului şi pe care se înfăşoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui beţişor lung şi subţire, îngroşat la mijloc, cu capătul de sus ascuţit şi cel de jos rotunjit şi înţepenit într-o rotiţă. ♢ Loc. adj. În fus = în formă de fus¹ (I 1); fusiform. 2. Organ al maşinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsuceşte şi pe care se înfăşoară firul. II. 1. Nume dat unor părţi ale maşinilor de ţesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul¹ (I 1). 2. Nume dat unor părţi de maşini, de instalaţii etc. care îndeplinesc funcţia de arbore sau de osie. ♦ Porţiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină şi se roteşte într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fară crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază şi capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără braţe şi fară inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porţiune din suprafaţa unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porţiuni în care este împărţită suprafaţa pământului prin meridiane, distanţate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcaţie convenţionale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).

FUS², fusuri, s.n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm²; bucată de piele având această suprafaţă. [Pl. şi: fuse] – Din germ. Fuss.

FUS s. v. fusar, fusar mare, pietrar, spe-tează.

FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. v. ax. 3. v. grindei. 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stârciog. (~ la vârtelniţă.) 5. (reg.) huludeţ, lemnuş, surcel. (~ la suveică.)

fus (de tors) s. n., pl. fúse

fus (anat., tehn., arhit., mar., mat., ind. piel.) s. n., pl. fúsuri

FUS³ ~uri n. 1) Unitate de măsură a suprafeţei pieilor (egală cu 929 cm2). 2) Bucată de piele având o astfel de suprafaţă. /<germ. Fuss

FUS² ~uri n. 1) Parte a unei maşini care asigură primirea sau transmiterea unei mişcări de rotaţie. ~ul morii. 2) Trunchiul fără crengi al unui arbore. 3) Partea de mijloc a unei coloane (cuprinsă între bază şi capitel). 4) Corpul drept al ancorei. /<lat. fusus

FUS¹ ~e n. 1) Unealtă de tors pe care se înfăşoară aţa răsucită, având forma unui beţişor bombat la mijloc, ascuţit la capătul de sus, iar la cel de jos terminat cu o sfârlează. 2) Piesă a unei maşini de tors care serveşte la răsucirea şi la înfăşurarea firelor. 3) la pl. fig. iron. Picioare foarte subţiri. /<lat. fusus