GĂRGĂÚN, gărgăuni, s.m. 1. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci când zboară; bărzăun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretenţii nejustificate, fumuri. ♢ Expr. A fi cu (sau a avea) gărgăuni în (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de încrezut. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a face (pe cineva) să renunţe la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gărgăúne s.m.] – Et. nec.

GĂRGĂÚN s. (ENTOM.; Vespa crabro) bărzăun, (reg.) băzgăun, bâzălău, bâzgar, tăun, albina-ţiganului, albină-ţigănească, viespe-bondărească, viespe-găr-găune, (Transilv.) găun, găunoi, (Bucov.) viespar, viespoi.

gărgăún s. m., pl. gărgăúni

GĂRGĂÚN ~i m. Viespe mare de pădure cu ac foarte veninos, care produce un bâzâit puternic în timpul zborului; viespar. ♢ A avea ~i în cap a avea idei, gânduri ciudate, extravagante. A scoate cuiva ~ii din cap a face pe cineva să renunţe la ideile sale ciudate, extravagante. /Orig. nec.