GÁURĂ, găuri, s.f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ♢ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ♢ Expr. Gaură de şarpe = loc ferit care serveşte cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbuşire gravitaţională, caracterizată prin densitate foarte mare şi forţă de atracţie uriaşă şi absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *gavula (< cavus).

GÁURĂ s. 1. (înv. şi reg.) scorbelitură, (Mold. şi Bucov.) bortă. (O ~ mare în pământ.) 2. v. des-chizătură. 3. deschizătură, spărtură. (A pătruns printr-o ~.) 4. adâncitură, cavitate, scobitură, (înv. şi reg.) scorbură, (reg.) scâlbă, scochină, (Mold.) bortă, (înv.) zgău. (O ~ într-un obiect.) 5. v. spărtură. 6. v. ureche. 7. v. gol. 8. (ASTRON.) gaură neagră = black hole.

gáură s. f. (sil. ga-u-), g.-d. art. găurii; pl. găuri

GÁUR//Ă găuri f. 1) Spărtură sau adâncitură naturală ori făcută special într-un corp solid. ~ în podea. ~ în pământ. ~ în ţesătură. ~ de şoarece. Pantofi cu găuri. ♢ ~a cheii gaură prin care se introduce cheia în broasca uşii. ~ de şarpe loc ferit; ascunziş. 2): ~ neagră obiect ceresc cu un câmp gravitaţional foarte puternic, care atrage materia din spaţiul înconjurător. [G.-D. găurii; Sil. ga-u-] /<lat. cavula