GERMÁNIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparţine sau care este caracteristic germanilor şi popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani şi la popoarele înrudite cu ei. ♢ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul şi în nordul Europei, extinse cu vremea şi în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor şi al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

GERMÁNIC adj. v. german.

germánic adj. m., pl. germánici; f. sg. germánică, pl. germánice

GERMÁNI//C ~că (~ci, ~ce) Care aparţine germanilor sau popoarelor înrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ♢ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul şi din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzând vechile triburi din care îşi au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~că filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile şi culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus