GERMINÁ, pers. 3 germinează, vb. I. Intranz. (Despre germeni, p. ext. despre plante) A începe să se dezvolte, să încolţească, să se înmulţească, să pornească un nou ciclu de vegetaţie (în condiţii favorabile). ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viaţa latentă sau embrionară la viaţa activă. – Din lat. germinare.

GERMINÁ vb. (BOT.) a ieşi, a încolţi, a miji, a răsări. (Plantele au ~.)

germiná vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. germineáză

A GERMIN//Á pers. 3 ~eáză intranz. 1) (de-spre seminţe, tuberculi, bulbi, plante) A da germen; a începe un ciclu nou de vegetaţie; a încolţi. 2) (despre organe sau materii organice) A trece de la o stare latentă sau embrionară la viaţa activă. /<lat. germinare

GERMINÁ vb. I. intr. A încolţi, a începe să se dezvolte. ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viaţa latentă sau embrionară la viaţa activă. [P.i. 3 -nează. / < lat., it. germinare].