GHIOÁGĂ, ghioage, s.f. 1. Armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat şi ghintuit. P.gener. Ciomag, bâtă, măciucă. 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – Et. nec.

GHIOÁGĂ s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

GHIOÁGĂ s. (IST.) (reg.) nageac, (înv.) sopă. (~ servea ca armă de luptă.)

ghioágă s. f. (sil. ghioa-), g.-d. art. ghioágei; pl. ghioáge

GHIOÁ//GĂ ~ge f. 1) Băţ lung şi gros, cu măciulie la un capăt; bâtă; măciucă; ciomag. 2) înv. Armă primitivă de luptă, constând dintr-un astfel de băţ. 3) Lovitură dată cu un asemenea băţ. 4) Capătul bombat şi ghintuit al unui buzdugan. [G.-D. ghioagei; Sil. ghioa-] /<lat. clova