GLONŢ, gloanţe, s.n. Mic proiectil de oţel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonţ. [Var.: glónte s.n.] – Et. nec.

GLONŢ s. 1. v. cartuş. 2. (pop.) plumb, (Transilv. şi Ban.) şiret. (Ciuruit de ~oanţe.)

glonţ s. n., pl. gloánţe

GLONŢ gloánţe n. Proiectil mic pentru armele de foc manuale. ♢ ~ exploziv glonţ care explodează când loveşte ţinta. ~ trasor glonţ fosforescent, vizibil pe o mare parte a traiectoriei lui. [Var. glonte] /cf. ung. galacs