GLÚMĂ¹, glume, s.f. Scurtă poveste plină de haz (şi cu un final neaşteptat), care provoacă râs şi veselie. V. anecdotă. ♢ Loc. adv. În glumă = fără nici o intenţie serioasă, fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ♢ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-şi permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanţă; a subestima. A nu şti (sau a nu înţelege) de glumă, se spune (ca reproş) despre cineva care se supără când glumeşti cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.

GLÚMĂ², glume, s.f. (Bot.) Bractee situată la baza fiecărui spiculeţ al unei plante graminee. – Din fr. glume.

Glumă ≠ seriozitate

GLÚMĂ s. 1. ghiduşie, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ştrengărie, (prin Ban.) poşovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. şi Transilv.) şagă, (prin Ban. şi Transilv.) şalmă, (prin Transilv. şi Olt.) şoadă, (prin Olt. şi Munt.) şoană, (Transilv., Ban. şi Olt.) şozenie, (Transilv.) şozie, (Mold.) tămăşag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlâc, (fam.) pehlivănie. (A face o ~.) 2. v. anecdotă. 3. v. snoavă. 4. v. farsă.

glúmă (poveste, faptă hazlie, bractee) s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme

GLÚM//Ă ~e f. Vorbă sau faptă hazlie, care provoacă râsul. ♢ În ~ fără intenţii rele. Fără ~ în mod serios. A lăsa ~a la o parte a lua lucrurile în serios. A se întrece cu ~a a-şi permite prea mult. A nu-i arde de ~ a fi supărat. Nu-i de ~! e lucru serios. [G.-D. glumei] /<sl. glumu, bulg. gluma

glúmă s.f. Bractee membranoasă la baza spicului de graminee. (< fr. glume, lat. Gluma)

GLÚMĂ s.f. (Bot.) Bractee membranoasă situată la baza spicului la graminee sau a altor flori. [< fr. glume, it., lat. gluma].