HĂITÁ޹, hăitaşe, s.n. (Reg.) Acţiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.

HĂITÁ޲, hăitaşi, s.m. Om care, făcând gălăgie mare, stârneşte vânatul din ascunzători şi îl goneşte spre vânători; gonaci, gonaş, bătăiaş, hăitar, crainic (3). – Haită + suf. -aş.

HĂITÁŞ s. bătăiaş, gonaci, gonaş, mânător, (reg.) ciocănaş, hăitar, (prin Mold.) botaş. (~ la o vânătoare.)

hăitáş (gonaci) s. m., pl. hăitáşi

hăitáş (stârnirea vânatului) s. n., pl. hăitáşe

HĂITÁŞ ~i m. Persoană care goneşte vânatul; gonaci. [Sil. hăi-taş] /haită + suf. ~aş

hăitáş, hăitáşe, s.n. (reg.) 1. vânătoare cu oameni mulţi (gonaci) şi cu câini. 2. banii primiţi de pădurari pentru vitele aflate în locuri oprite. 3. zăgaz de apă; hait, baraj. 4. partea aplecată a acoperişului unei case. 5. gonaci, hăitar.