HARMALÁIE s.f. V. hărmălaie.

HĂRMĂLÁIE, hărmălăi, s.f. Larmă, zgomot mare (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă. [Var.: harmaláie s.f.] – Onomatopee.

HĂRMĂLÁIE s.f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s.f.] – Formaţie onomatopeică.

HĂRMĂLÁIE s. balamuc, gălăgie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (livr.) tapaj, (fam.) tam-tam, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. şi fam.) chiloman, (înv. şi reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. şi Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalâc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gâlceavă, (fig.) ţigănie, (arg.) năsulie. (Era acolo o ~ de nedescris.)

hărmăláie s. f., art. hărmăláia, pl. hărmălăi

HĂRMĂLÁIE f. Tulburare mare, însoţită de gălăgie şi scandal; tărăboi. [G.-D. hărmălaiei] /Onomat.