HORN, hornuri, s.n. 1. Parte a coşului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (şi din porţiunea ieşită în afară prin acoperiş); p. ext. întregul coş de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei ţărăneşti prin care trece fumul în pod sau direct afară; coş (la clădiri). 3. (Alpinism) Spaţiu îngust dintre doi pereţi de stâncă paraleli şi înalţi. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereţilor circurilor glaciare. – Din ucr. horn.

HORN s. v. coş.

horn s. n., pf. hórnuri

HORN ~uri n. pop. Construcţie deasupra vetrei care trage fumul din cuptor, canalizându-l în hogeag. /<ucr. horn

HORN s.n. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereţilor circurilor glaciare; karling. [Cf. germ. Horn, fr. horn].