ÍŢĂ, iţe, s.f. Dispozitiv la războiul de ţesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ♢ Expr. A (i se) încurca (cuiva) iţele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situaţia. A (se) descurca iţele = a (se) lămuri o situaţie. – Lat. licia (pl. lui licium).

íţă s. f., g.-d. art. íţei; pl. íţe

ÍŢĂ íţe f. mai ales la pl. 1) Dispozitiv la războiul de ţesut, constând din două vergele între care sunt aşezate vertical unele după altele cocleţele, prin ochiurile cărora se trec firele de urzeală pentru formarea rostului. 2) Fiecare din firele cu ochiuri folosite la acest dispozitiv. ♢ A (i se) încurca iţele cuiva a (i se) strica cuiva planurile. A (i se) descurca iţele a clarifica situaţia; a lămuri lucrurile. /<lat. licia

-ÍTĂ Element secund de compunere savantă a unor termeni medicali indicând prezenţa unei „inflamaţii“. [< fr. -ite].

iţá, vb. I (reg.) A bâţâi, a bănănăi, a mişca picioarele cu neastâmpăr, a umbla de colo până colo.

iţá vb. I (reg.) a bâţâi, a bănănăi, a mişca picioarele cu neastâmpăr, a umbla de colo până colo.