IMÓBIL¹, imobile, s.n. Clădire, casă (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMOBÍL², -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemişcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

Imobil ≠ mobil

IMOBÍL adj. 1. v. fix. 2. v. nemişcat. 3. v. rigid. 4. v. încremenit. 5. v. imobiliar.

IMÓBIL s. v. casă.

imóbil s. n., pl. imóbile

imobíl adj. m. (jur. şi imóbil) mobil

IMOBÍL ~ă (~i, ~e) (în opoziţie cu mobil) 1) Care nu se mişcă; care nu-şi schimbă poziţia; nemişcat; fix. 2) (despre bunuri materiale) Care nu poate fi mişcat din loc; de neclintit; imobiliar. /<fr. immobile, lat. immobilis

IMÓBIL ~e n. 1) Construcţie pentru locuit (cu mai multe etaje); clădire; casă. ♢ Carte de ~ registru în care sunt înscrişi toţi locatarii unei case. 2) Avere care nu poate fi mişcată dintr-un loc în altul. /<fr. immeuble, lat. immobilis

IMÓBIL s.n. Casă, clădire. [Pl. -le. / < lat. immobilis, cf. fr. immeuble].

IMOBÍL, -Ă adj. 1. Nemişcat, neclintit, fix. 2. Care nu se poate mişca, transporta. [Cf. fr. immobile, lat. immobilis].