IMUNITÁTE s.f. 1. Rezistenţă a organismului faţă de acţiunea microbilor patogeni sau a produşilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de pământ de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fără amestecul reprezentanţilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ♢ Imunitate parlamentară = situaţie de care se bucură membrii unei adunări legislative de a nu putea fi urmăriţi sau arestaţi fără aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanţii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

IMUNITÁTE s. (JUR.) inviolabilitate. (~ parla-mentară.)

imunitáte s. f., g.-d. art. imunităţii; pl. imunităţi

IMUNIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Capacitate (înnăscută sau dobândită) a unui organism de a rezista la anumite boli infecţioase sau la un produs nociv organismului. 2) Drept exclusiv acordat anumitor persoane (diplomaţi, personal administrativ etc.) de a nu se supune jurisdicţiei statului în care activează. [G.-D. imunităţii] /<fr. immunité, lat. immunitas, ~atis

IMUNITÁTE s.f. 1. Stare a unui organism care a devenit rezistent faţă de anumite boli sau otrăvuri. 2. Situaţia unei persoane care beneficiază de anumite prerogative sau scutiri legale speciale în cadrul sarcinilor sau drepturilor pe care le are. ♢ Imunitate parlamentară = situaţie de care se bucură membrii unei adunări legiuitoare de a nu putea fi urmăriţi sau arestaţi fără aprobarea organului din care fac parte; imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanţii diplomatici, familiile lor etc. [Cf. fr. immunité, lat. immunitas].