INDEPENDÉNŢĂ s.f. 1. Situaţie a unui stat sau a unui popor care se bucură de suveranitate naţională; stare de neatârnare şi drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state şi a principiilor dreptului internaţional) problemele sale interne şi externe, fără amestec din afară; autonomie. 2. Situaţie a unei persoane care judecă lucrurile şi acţionează în mod independent, neinfluenţată de alţii. – Din fr. indépendance.

Independenţă ≠ atârnare, dependenţă

INDEPENDÉNŢĂ s. 1. libertate, neatârnare, suveranitate, (înv. şi pop.) slobozenie, (înv. şi reg.) slobozie, (înv.) nedependenţă, volnicie. (~ unui stat.) 2. v. autocefalie.

independénţă s. f., g.-d. art. independénţei

INDEPENDÉNŢĂ f. 1) Caracter independent. 2) Stare de independenţă; libertate de a acţiona sau de a judeca independent. 3) Stare de libertate (politică, economică, naţională) a unui stat sau popor; suveranitate; neatârnare. 4) Statut internaţional al unui stat în care suveranitatea sa este recunoscută şi de celelalte state. [G.-D. independenţei] /<fr. indépendance, it. independenza

INDEPENDÉNŢĂ s.f. 1. Stare în care se găseşte un stat, un popor care se bucură de suveranitate naţională; neatârnare. ♦ Stare de neatârnare economică şi socială (a unei persoane sau a unei clase sociale). 2. Libertate sau înclinare de a face sau de a privi ceva în mod independent. 3. Proprietate a unui sistem axiomatic constând în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte. [< fr. indépendance].

independenţa gasiti voi ca nu e