INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ♢ Expr. A induce în eroare = a înşela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raţionament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducţie electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).

indúce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. indúc; part. indús

A INDÚCE indúc tranz. 1) (în opoziţie cu a deduce) A afla prin inducţie. 2): ~ în eroare a face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înşela; a păcăli; a şmecheri. 3) (câmpuri electrice) A produce prin inducţie electromagnetică. /<lat. inducere

INDÚCE vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raţionament inductiv. ♢ A induce în eroare = a înşela, a amăgi. 2. A produce o inducţie electromagnetică. [P.i. indúc, part. -dus. / < lat. inducere].