ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. şi refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoşa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoţiona, a (se) tulbura. 3. A (se) mişca uşor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. şi: înfioréz] – În + fior.

ÎNFIORÁ vb. 1. îngrozi. 2. tremura. 3. v. tresălta. 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvâcneau şi i se ~.)

înfiorá vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfioréz/înfiór, 3 sg. şi pl. înfioáră

A SE ÎNFIORÁ mă înfiór intranz. 1) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înspăimânta. 2) (despre corp sau părţi ale lui) A se contracta involuntar sub acţiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se încreţi. 3) fig. (despre frunze, iarbă, apă) A tremura uşor. /în + fior

A ÎNFIORÁ înfiór tranz. A face să se înfioare; a umple de fiori; a înspăimânta. [Sil. -fi-o-] /în + fior