INFRACŢIÚNE, infracţiuni, s.f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârşirea, cu vinovăţie, a unei abateri de la legea penală, şi care este sancţionată de lege. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

INFRACŢIÚNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)

infracţiúne s. f., pl. infracţiúni

INFRACŢIÚN//E ~i f. Violare a unei legi, care merită a fi sancţionată prin pedeapsă penală; faptă care prezintă pericol social. [G.-D. infracţiunii; Sil. in-frac-ţi-u-] /<fr. infraction, lat. infractio, ~onis

INFRACŢIÚNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -ţi-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio – spargere].

infractiune, violare, incalcarea unui tratat.