INFRASTRUCTÚRĂ, infrastructuri, s.f. 1. Ansamblul elementelor care susţin partea principală a unei construcţii, care o fixează de teren şi care transmite acestuia forţele. 2. Ansamblul instalaţiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adăpostirea şi întreţinerea avioanelor. 3. Sistem de relaţii între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.

INFRASTRUCTÚRĂ s. (CONSTR.) (rar) substruc-tură. (~ unui imobil.)

infrastructúră s. f. (sil. mf. -struc-), pl. infrastructúri

INFRASTRUCTÚR//Ă ~i f. 1) Partea inferioară a unei construcţii care o susţine şi o fixează de teren. 2) Ansamblu de instalaţii de la sol (hangare, piste, faruri etc.), necesare aviaţiei. 3) Organizare economică a societăţii, care constituie fundamentul ideologiei ei. 4) Elemente ale bazei tehnico-materiale (sistemul de comunicaţii şi telecomunicaţii, căi ferate, şosele). [ G.-D. infrastructurii; Sil. in-fra-struc-] /<fr. infrastructure

INFRASTRUCTÚRĂ s.f. 1. Ansamblul elementelor care susţin partea principală a unei construcţii, a unui drum. ♦ Parte a unei nave care se află sub corpul principal al vasului. 2. Totalitatea instalaţiilor tehnice şi a construcţiilor la sol necesare activităţii de zbor. 3. Elemente ale bazei tehnico-materiale a unei societăţi (situaţie geografică, economică etc.). [Cf. fr. infrastructure].