INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s.f. 1. Adj. Care vădeşte simplitate, naturaleţe împletită cu sinceritate şi cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S.f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

INGÉNUU adj. candid, credul, inocent, naiv, neştiutor, (fig.) pur. (O fiinţă ~.)

ingénuu adj. m. (sil. -nu-u), pl. ingénui; f. sg. ingénuă (sil. -nu-ă), pl. ingénue (sil. -nu-e)

INGÉNU//U ~ă (~i, ~e) Care vădeşte sinceritate şi curăţenie morală; plin de nevinovăţie sufletească; candid; naiv; inocent. Privire ~ă. [Sil. -nu-u] /<lat. ingenuus, fr. ingenu

INGÉNUU, -Ă adj. Nevinovat, curat, naiv, simplu, candid. ♦ s.f. (În teatru) Rol care prezintă o tânără fată naivă; (p. ext.) persoană ingenuă. [Pron. -nu-u. / < fr. ingénu, it. ingenuo, lat. ingenuus].