INHIBÍŢIE, inhibiţii, s.f. 1. Proces fundamental al activităţii nervoase, opus excitaţiei, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitaţiei. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micşorare a vitezei de desfăşurare a unei reacţii chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

INHIBÍŢIE s. inhibare.

inhibíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. inhibíţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. inhibíţiei; pl. inhibíţii, art. inhibíţiile (sil. -ţi-i-)

INHIBÍŢI//E ~i f. Proces de inhibare a anumitor activităţi fiziologice, a anumitor reacţii chimice. [G.-D. inhibiţiei] /<fr. inhibition, lat. inhibitio, ~onis

INHIBÍŢIE s.f. Actul de a (se) inhiba; frânare, suprimare pe cale nervoasă a unei funcţii. ♦ (Chim.) Oprire sau încetinire a unei reacţii cu ajutorul inhibitorilor. [Gen. -iei, var. inhibiţiune s.f. / cf. fr. inhibition].