INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s.m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S.m. Substanţă chimică care, adăugat în proporţii mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacţii chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen. un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

INHIBITÓR adj., s. 1. adj. inhibant, inhibitiv. (Reacţie ~oare.) 2. s. (CHIM.) catalizator negativ. 3. s. inhibitor de oxidare v. antioxidant.

inhibitór adj. m., s. m., pl. inhibitóri; f. sg. şi pl. inhibitoáre

INHIBITÓR² ~i m. Substanţă care încetineşte sau împiedică producerea unei reacţii chimice. /<fr. inhibiteur

INHIBIT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre medicamente) Care are proprietatea de a împiedica dezvoltarea unui agent patogen sau a unui proces fiziologic. /<fr. inhibiteur

INHIBITÓR, -OÁRE adj. Care inhibează. // s.m. Substanţă care poate încetini sau împiedica un proces fiziologic, o reacţie chimică etc. [Cf. fr. inhibiteur].