INIŢIÁ, iniţiez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoştinţe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acţiuni, a organiza o mişcare, o activitate. [Pr.: -ţi-a] – Din fr. initier, lat. initiare.

INIŢIÁ vb. 1. a începe. (A ~ o campanie.) 2. v. pre-coniza. 3. a călăuzi, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 4. a (se) instrui, a (se) învăţa. (A ~ într-o disciplină.)

iniţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. iniţiéz, 1 pl. iniţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. iniţiéze; ger. iniţiínd (sil. -ţi-ind)

A SE INIŢI//Á mă ~éz intranz. A acumula noţiunile iniţiale (dintr-un domeniu de activitate). [Sil. -ţi-a] /<fr. initier, lat. initiare

A INIŢI//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A face să se iniţieze. 2) (acţiuni, activităţi, mişcări etc.) A realiza punând bazele. [Sil. -ţi-a] /<fr. initier, lat. initiare

INIŢIÁ vb. I. 1. tr. A primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ♦ A îndruma în practica unei religii. 2. tr., refl. A da cuiva sau a căpăta cunoştinţele necesare într-o ştiinţă, într-o artă, într-o meserie etc. 3. tr. A începe, a pune bazele unei activităţi etc. [Pron. -ţi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. initier, it. iniziare, lat. initiare – a începe].