INTELIGÉNT, -Ă, inteligenţi, -te, adj. Înzestrat cu inteligenţă; deştept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligenţă (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

Inteligent ≠ mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, netot, obtuz, prost, redus, tâmp, tont

INTELIGÉNT adj. 1. ager, deştept, dibaci, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. şi reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. şi Bucov.) hâtru, (Transilv.) ocoş, ştram, (înv.) scornaci, (fig.) dezgheţat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. v. spiritual. 3. chibzuit, cuminte, deştept, înţelept. (O faptă ~.)

inteligént adj. m., pl. inteligénţi; f. sg. inteligéntă, pl. inteligénte

INTELIGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Care vădeşte inteligenţă; plin de inteligenţă; cu capacităţi intelectuale deosebite. /<fr. intelligent, lat. intelligens, ~ntis

inteligent,istet

inteligent

INTELIGÉNT, -Ă adj. Deştept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care manifestă inteligenţă. [Cf. lat. intelligens, fr. intelligent].

inteligent,intelectual