INTENŢIONÁ, intenţionez, vb. I. Tranz. A avea intenţia; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. i n t e n z i o n a r e.

INTENŢIONÁ vb. a plănui, a proiecta, a-şi propune, a voi, a vrea, (pop.) a chiti, (înv. şi reg.) a sfătui, (reg.) a scăpa, (prin Bucov.) a scoposi, (înv.) a aşeza, a cugeta, a izvodi, (fig., în Mold. şi Transilv.) a cumpăni. (~ să plece la mare.)

intenţioná vb. (sil. -ţi-o-), ind. prez. 1 sg. intenţionéz, 3 sg. şi pl. intenţioneáză

A INTENŢION//Á ~éz tranz. A avea în intenţie; a proiecta în gând. [Sil. -ţi-o-] /<fr. intentionner

INTENŢIONÁ vb. I. tr. A avea în intenţie, a avea de gând. [Pron. -ţi-o-. / < intenţie].