INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

INTEROGATÍV adj. întrebător. (Ton ~.)

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. sg. interogatívă, pl. interogatíve

INTEROGATÍV ~ă (~i, ~e) şi adverbial Care conţine o întrebare; întrebător. /<fr. interrogatif

INTEROGATÍV, -Ă adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. ♢ Propoziţie interogativă (şi s.f.) = propoziţie prin care se formulează direct sau se reproduce o întrebare. [Cf. lat. interrogativus, fr. interrogatif].