INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deştepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

ÍNTRIGĂ, intrigi, s.f. 1. Acţiune (ascunsă) care foloseşte mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte şi de acţiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

ÍNTRIGĂ s. 1. maşinaţie, uneltire, (livr.) cabală, (înv. şi reg.) marghiolie, (Munt. şi Olt.) şcoală, (Bucov. şi Transilv.) şcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, reţea, tramă, ţesătură, (fam. fig.) mâncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~i.) 2. v. complot. 3. v. acţiune.

INTRIGÁ vb. v. îngrijora.

INTRIGÁ vb. v. complota, conjura, conspira, unelti.

intrigá vb., ind. prez. 1 sg. intríg, 3 sg. intrígă

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi

ÍNTRI//GĂ ~gi f. 1) Acţiune reprobabilă, întreprinsă pe ascuns pentru a stârni vrajba sau a zădărnici ceva; uneltire. 2) Ansamblu de evenimente şi conflicte principale care constituie subiectul unei lucrări artistice. /<fr. intrigue, germ. Intrige

A INTRIGÁ intríg 1. tranz. A pune pe gânduri, trezind curiozitatea, suspiciunea sau îngrijorarea. 2. intranz. A face intrigi; a recurge la intrigi. [G.-D. intrigii; Sil. in-tri-] /<fr. intriguer, lat. intrigare

INTRIGÁ vb. I. 1. tr. A nelinişti, a stârni curiozitatea cuiva. 2. intr. (Rar) A face intrigi; a unelti, a complota. [P.i. intríg şi -ghez. / < fr. intriguer, cf. lat. intricare – a încurca].

ÍNTRIGĂ s.f. 1. Uneltire (secretă) care foloseşte mijloace nepermise în vederea realizării sau a zădărnicirii unui lucru. ♦ Vrajbă, zâzanie. 2. Parte a subiectului care determină cursul acţiunii unei opere dramatice sau epice; incidentul din care izbucneşte conflictul. [< fr. intrigue].

intrigă, maşinaţie, pepinieră, uneltire.