INVÉNŢIE, invenţii, s.f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoaşterii care prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut până atunci. 2. Afirmaţie care susţine ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea şi alegerea ideilor şi argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor şi temelor corespunzătoare într-o creaţie artistică. 4. (Muz.; în forma invenţiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invenţiúne s.f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

INVÉNŢIE s. 1. v. imaginaţie. 2. v. fantezie. 3. creaţie, născocire, plăsmuire, scornitură, (pop.) iscodeală, iscodenie, iscoditură. (O ~ a imaginaţiei sale.) 4. v. minciună.

invénţie s. f. (sil. -ţi-e), art. invénţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. invénţiei; pl. invénţii, art. invénţiile (sil. -ţi-i-)

INVÉNŢI//E ~i f. 1) Descoperire realizată pentru prima dată, constituind un progres într-un anumit domeniu (ştiinţă, cultură, economie etc.). 2) Lucru inventat; noutate ştiinţifică sau tehnică. 3) fig. Afirmare a unor lucruri neadevărate, imaginate. [G.-D. invenţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. invention, lat. inventio, ~onis

INVÉNŢIE s.f. 1. Crearea, înfăptuirea unui nou sistem tehnic, a unui procedeu tehnologic etc.; lucru inventat. 2. Afirmarea unor lucruri închipuite, neadevărate; (p. ext.) născocire, plăsmuire; minciună. 3. Găsirea argumentelor într-un discurs sau a temelor şi a formelor celor mai expresive şi mai potrivite într-o creaţie artistică. [Gen. -iei, var. invenţiune s.f. / cf. lat. inventio, fr. invention].