INVENTÁR, inventare, s.n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (şi descrise cantitativ şi valoric) toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituţie, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ♢ Inventar viu = totalitatea vitelor şi păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mod = totalitatea uneltelor, a maşinilor, a mijloacelor de transport aparţinând unei gospodării sau întreprinderi. ♢ Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunţită; înşirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

INVENTÁR s. 1. listă, (înv.) catagrafie, sumar. (Un ~ de bunuri.) 2. (fam.) zestre. (~ al unei în-treprinderi.)

inventár s. n., pl. inventáre

INVENTÁR ~e n. Document în care sunt trecute şi evaluate, sub aspect cantitativ şi valoric, toate mijloacele de care dispune la un anumit moment o persoană fizică sau juridică. ♢ ~ gospodăresc totalitate a valorilor materiale aflate în gospodăria unei întreprinderi, a unei instituţii sau a unei organizaţii. /<fr. inventaire, lat. inventarium

INVENTÁR s.n. Listă, registru etc. cuprinzând toate lucrurile care constituie averea unei gospodării, a unei instituţii etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. ♢ A face inventarul = a inventaria. ♦ (Fig.) Listă exactă, amănunţită; înşirare, enumerare (a unor fapte etc.). [< fr. inventaire, cf. lat. inventarium].